Sunt pe deplin convins de acest lucru. Totusi, comentariul meu nu avea rolul de a desfiinta un actor despre care cred ca nu a ajuns inca la apogeul carierei si de la care astept, in continuare, un rol magistral. A reusit sa faca roluri deosebite, ca de pilda in 1989, in "Born On Fourth Of July" si in 1999, in "Magnolia". Pentru ambele a fost rasplatit cu cate un Golden Globe. Am convingerea ca este un actor deosebit.
Mie personal mi-a placut foarte mult interpretarea lui in "Eyes Wide Shut" a lui Stanley Kubrick, in care - e adevarat - daca nu arata asa cum arata Tom Cruise, rolul ar fi devenit peste noapte o dezamagire totala. Acelui film, daca as posta un comentariu in aceasta sectiune, i-as acorda nota 9/10, ceea ce pentru mine inseamna foarte foarte mult. Dar iata ca nu e suficient sa arate astfel ca sa joace pe masura.

Il astept asadar sa dovedeasca un rol deosebit si il astept sa-si spele pacatele de a fi jucat mai putin bine decat se asteptau cinefilii.

Acest film se incadreaza pas cu pas in categoria romance, fara a se abate de la regulile genului nici macar un milimetru. Scenariul este simplu: un dealer de actiuni din Londra merge in sudul Frantei, pentru a lua in primire un castel lasat mostenire de raposatul lui unchi, alaturi de care isi petrecuse copilaria; acolo cunoaste o femeie frumoasa de care se indragosteste. Suna familiar, desigur - omul urban intra in contact cu viata rurala, isi creaza un segment social acolo si este asimilat de acea noua coordonata a vietii.
Uimitor este faptul ca pelicula a fost regizata de Ridley Scott, si iata de ce: - numesc cateva filme regizate de el inaintea acestuia - "Kingdom of Heaven", "Hostage", "Hannibal", "Gladiator" (in acest film tandemul Ridley Scott/Russell Crowe a achizitionat cinci statuete Oscar). Banuiesc ca oamenii au fost in vacanta acolo, si daca tot s-au petrecut lucrurile asa, au facut repede si un film, fiindca "time is money, isn't it?". Oricum filmul pare o reclama pentru un celebru card - "things that money can't buy", ca de exemplu peisajele provensale sau culturile intinse de vie din acea zona.

E un film de vazut intr-o sambata seara, recomandat masculilor care vor a arata unei femei ca feroce/rapace/dur poate insemna simultan atent/tandru/indragostit. A nu se viziona sau aminti duminica dimineata.

Nota mea pentru acest film: 6/10.

Am observat cu bucurie aparitia pe site a subtitrarii acestui film. Nu va asteptati la ceva magistral, nu este. Si nici la un joc actoricesc perfect, nu este. Dar acest film mi-a amintit de "Titanic"-ul lui James Cameron si m-am simtit deodata coplesit de sentimentul ca un buget generos nu poate acoperi lipsuri etno-culturale, nici nu poate acoperi cu o ceata deasa inceputul inexistent al unei istorii nationale.

N-am vazut nicio prelucrare computerizata si nicio tehnica specifica ulimilor ani ai secolului trecut, si mi-a fost rusine de mine insumi, stiind cate statuete au mers la "Titanic".
Un fapt interesant: epava Titanicului a fost descoperita in 1985 si tot atunci oamenii de stiinta au descoperit ca vasul s-a rupt in doua in cursul naufragiului. In filmul acesta insa epava dispare in adanc intreaga.

Nota mea pentru acest film: 8/10.

Subiectul este unul simplut: incercand sa isi revina dintr-o evidenta criza profesionala, un actor american de filme de actiune, Jefferson Steel, ajunge ( as zice ca din greseala) sa joace intr-un teatru de amatori din Stratford, Suffolk. Dupa mai multe complicatii - specifice, desigur: tensiunile comportamentale aparute la frictiunea americanilor de englezi - piesa jucata, "King Lear", are un real succes, iar filmul un final fericit.
Cat despre film in sine, este unul extrem de slab, cu iz dulceag si replici rasuflate.Burt Reynolds face un joc agramat, lipsit de vivacitate, in mod evident fictional pana la dezastru. Daca nu ar fi fost personajul jucat de Camilla Arfwedson, care in film interpreteaza rolul fiicei lui Jefferson Steel, nota mea acordata acestui film ar fi scazut cu cinci puncte. Singura motivatie de a vedea filmul pana la final a fost doar conflictul tata-fiica pe care aceasta actrita l-a pus in scena cu un farmec aparte, disonant.

Nota mea pentru acest film: 6/10.

In esenta, acest film Hallmark este o drama care are drept subiect framantarile unei familii cu trei generatii, majoritar feminina, in incercarea membrilor ei de a se redescoperi. Distributia este intregita de prezenta actritei Jacqueline Bisset, care la data lansarii filmului avea 64 de ani. Filmul este emotionant, poate chiar putin mai dulceag decat ar fi trebuit, dar spectatorul nu simte astfel de aspecte, poate si datorita naturaletii deosebite a scenariului.

N-am putut din pacate sa nu ma intreb, cu rautate - e o greseala pe care o marturisesc -, cum dintr-o bunica si dintr-o mama atat de frumoase, de o frumusete naturala, spontana, au iesit un fiu asemeni lor si doua fiice uratele. Dar asta ramane in continuare o problema de casting. Filmul merita vazut, iar sarbatoarea de Ziua Recunostintei este ea insasi un personaj placut.

Nota mea pentru acest film: 7.5/10.

Subiectul filmului, bazat pe romanul omonim semnat de Elizabeth Gilbert, este unul usor iesit din tiparele modernului hollywoodian - o femeie renunta la viata sociala pentru a petrece o perioada determinata in cautarea echilibrului interior in locuri pe care societatea americana le considera exotice - Italia, India si Insulele Bali. Personajul interpretat de Julia Roberts este, el insusi, unul oarecum exotic, fascinant pentru publicul tinta al filmului, vivace fara a deveni colocvial, poate chiar prea inamorezat de sine si desigur inapt a provoca reactii cognitive, dar, in fine, sa dam Cezarului ceea ce este al lui in capitala imperiala si nu numai acolo, este un personaj interesant.
Asistam la un concurs cu propria-i fiinta la Liz Gilbert, la o lupta tenace, acerba, dura, catre un tel ce nu se poate citi printre cadre si putem presupune, fara a ravni acuratetea chirurgicala, ca piata tinta a acestei pelicule este exact aceea care nu se teme de ridicol mai mult decat de decesul din accident. Nu m-ar mira o parte a doua a filmului, mai ales ca prima se termina atat de non-filozofic si atat de predictibil, dar e de spus ca povestea in sine, aceea care insista pe leitmotiv in formele lui cele mai acute, mai pulsatile, asadar, povestea unei calatorii in alta lume domestica si sociala inseamna pentru subsemnatul, asa cum a fost ea consemnata in "Eat Pray Love", nu o cautare a echilibrului intre fizic, mental si spiritual, ci mai degraba o forma de perversiune a verbului a fi, dusa catre extremele cromatice si bugetare si gastronomice. Anumite cadre mi-au amintit mai mult de epigramisti si de caricaturisti decat de un film care se doreste serios - aceste doua ore petrecute alaturi de Julia Roberts se aseamana, in mintea mea, cu o adolescenta care a ramas insarcinata si se intreaba, pe la jumatatea sarcinii, cu cine. Julia Roberts a fost platita pentru asta, pe cand, in cazul meu, situatia a fost tocmai invers.
Mai pe romaneste, si ca sa spun lucrurilor pe nume, sa evit, intrucatva, ambiguitatea, e posibil ca romanul, pe care, din pacate, nu l-am citit, sa fi fost scris in asa fel incat introspectia sa acopere grotescul, ba chiar sunt sigur de asta, dar din pacate rezultatul adaptarii pentru marele ecran este unul mediocru, scenaristic vorbind, si cel putin umil in ceea ce tine de interpretarea actoriceasca.
Deci - e bine sa cauti ceva in propria fiinta, si desigur ca este artistic sa vorbesti despre asta epic, poetic, cinematografic, e chiar suficient sa vorbesti ca sa demonstrezi ceva talent, dar parca totusi e pacat sa o faci strengareste si e delict sa o faci intr-o maniera sociopata. Nu ca m-as fi asteptat la mai mult dupa primele cinci minute, dar as fi preferat parca o Julia Roberts mai tanara si un regizor nascut ceva mai devreme.

Nota mea pentru acest film: 4.5/10.

Filmul este al saselea din cariera de regizor al lui Burr Stears si reprezinta exact ceea ce ma asteptam dupa "17 Again". Probabil ca, neexistand o marca regizorala, nici nu puteam recunoaste vreun feeling mai deosebit sau o buna desfasurare a unor evenimente incredibile despre niste personaje incredibile.

Pe scurt, subiectul este urmatorul: eroul isi pierde fratele intr-un accident de masina, isi rateaza viata sociala si devine ingrijitorul cimitirului unde este ingropat fratele lui; dupa care, de dragul fanteziei, se intalneste zilnic cu fratele lui mort, la un anume moment al zilei, sa practice baseballul si sa vorbeasca. In aceasta calitate, de om apt sa ii vada pe cei care nu mai exista, intr-o conjunctura artificial creata, o salveaza de la moarte pe o tanara navigatoare de o varsta cu el si - desigur!!! - raman impreuna la finalul filmului. Siropos, dulce, grotesc.

Pelicula se bucura de prezenta in distributie a lui Kim Basinger, care face un rol foarte slab, si a lui Ray Liotta, paramedic in film si motor inecat in scenariu. Nu e propriu-zis un film cu si despre adolescenti, dar e un film slab regizat si jucat si ma astept in 2011 la un film de aceeasi calitate.

Nota mea pentru acest film: 4/10.

Spre deosebire de echipa aceasta minunata care realizeaza subtitrari, eu mi-am petrecut sfarsitul de saptamana vizionanad cateva filme americane. Am crezut vineri ca este o idee buna sa renunt la bucata de viata sociala cuvenita mie ca timp liber pentru doua zile si sa ma dedic acestei pasiuni pentru care timpul este profund si adorabil comestibil, cinematografia. Au urmat doua zile in care am ales cateva comedii usoare, cu distributie "regular", cu regie "low state" - ei bine, iata, este duminica seara si sunt mai nervos decat vineri si mai suparat si nu-mi cred ochilor. Filmul hollywoodian s-a transformat nu in ceva usor de digerat de catre un consumator mai putin avizat, ci in niste succesiuni redundante de imagini frumos colorate. Cred ca m-am saturat de adolescente rasfatate trecand prin drama obsesiv pulsatila a unui oarecare high-school sau college, de negri decisi sa sa rastoarne tiparele cu un joc blazat, de soti infideli si de sotii adulterine si dolari aruncati pe apa sambetei. Sentimentul de deja-vu este coplesitor, sufocant pana la limitele exasperarii - de parca toti actorii tineri filmeaza intre pranz si gustarea de la ora 4. As indrazni sa spun ca sunt indignat, daca indignarea mea ar produce niste cuvinte citite de cineva si ar avea o cat de mica urmare - dar nu, consumam cu apetit exacerbat filme inutile si seriale de doi bani, echivalentele unor atat de romanesti manele, monologuri patetice ale unor regii de adolescent, forme regurgitate de semi-arta semi-docta, in fine, consumam fara rost. Nu ma pot abtine si spun ca aceste "pelicule" echivaleaza cu o pictura de Grigorescu facuta din pix albastru cu gel. Culmea este ca se vand si tot culmea este ca nu se gaseste pe niciun canal media o voce apta a critica si a da un verdict. Mi-as dori cu adevarat sa aflu dinainte daca un film merita sau nu vazut - dar se pare ca vocile critice apleaca urechea la orice altceva decat la cinematografie. Daca este ceva pentru care cu adevarat imi pare rau, atunci acel ceva reprezinta chiar efortul major al colegilor traducatori, care au renuntat, la randul lor, la elementul timp pentru ca vorbitorii nativi de limba romana sa vada filme. Vorba e, daca tot putem face ce vrem cu timpul nostru in societatea democratica, si daca tot alegem sa vedem filme, atunci de ce tocmai pe acestea?

Perfecta descriere.
Din pacate, lumea e plina de adolescente si de tot ce ai descris mai sus.
Idiocracy is pretty close.